Home » Istorie » Scheletul unui cal din Pompeii, restaurat și expus după decenii de neglijență

Scheletul unui cal din Pompeii, restaurat și expus după decenii de neglijență

Scheletul unui cal din Pompeii, restaurat și expus după decenii de neglijență
Foto: Parco archeologico di Pompei
Publicat: 14.01.2022

Scheletul deteriorat al unui cal găsit în Pompeii în 1938, expus la fața locului, este în curs de restaurare.

Calul a fost dezgropat de arheologul Amedeo Maiuri, director al Parcului Arheologic Pompeii din 1924 și până în 1961, într-o zonă de la sud de Via dell’Abbondanza despre care se crede că ar fi fost un grajd, relatează The History Blog.

Săpăturile din Pompeii au scos la iveală o mică structură pătrată de zidărie, probabil o iesle. La puțină distanță a apărut craniul unui ecvideu, urmat de gât și vertebre. Sub acestea a fost găsit restul corpului (coastele și picioarele). Era un cal de 1,34 metri înălțime la greabăn, care era folosit pentru a transporta mărfuri.

Scheletul unui cal care a fost neglijat timp de circa 80 de ani

Abordarea acestor descoperiri la acea vreme a fost prezentarea lor în contextul original în care au fost găsite, în concordanță cu efortul de a transforma situl arheologic din Pompeii într-un mare muzeu în aer liber.

Scheletul calului a fost așadar montat în picioare pe un suport metalic. A fost lăsat acolo și neglijat timp de zeci de ani. Unele dintre oase s-au degradat, iar suportul metalic a oxidat, pătând oasele care intrat în contact cu acesta.

Tehnologia modernă va ajuta la remedierea acestor erori curatoriale istorice. Scheletul a fost deja scanat cu laser pentru a crea un model 3D complet. Modelul va fi apoi folosit ca ghid pentru scheletul care urmează să fie dezasamblat, astfel încât oasele să poată fi restaurate, curățate și stabilizate.

Bucățile lipsă, dacă va fi posibil, vor fi imprimate 3D și puse la locul potrivit. Întregul cal va fi apoi reasamblat într-o poziție corectă din punct de vedere științific pe un nou suport, din materiale noi, mult mai potrivite microclimatului.

Poate cea mai interesantă parte a planului este crearea unui model tactil imprimat 3D al calului pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Vizitatorii vor putea explora modelul prin atingere, cu explicații însoțitoare în limbajul Braille. Astfel, cât mai mulți oameni vor putea să afle mai multe despre scheletul calului din Pompeii.

Vă recomandăm să citiți și:

„Încăperea sclavilor”, descoperită de arheologi în orașul antic Pompeii. Ce arată cu adevărat

O mumie extraordinar de bine conservată, descoperită la Pompeii. Care este povestea sa

Oamenii din Pompeii au fost uciși de Vezuviu în doar 17 minute

Descoperire „unică și fără precedent pentru Italia”. O trăsură ceremonială, dezgropată la Pompeii

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Deși sunt „dezamăgiți”, britanicii anunță că nu vor riposta la tarifele impuse de SUA
Deși sunt „dezamăgiți”, britanicii anunță că nu vor riposta la tarifele impuse de SUA
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Pădurea amazoniană, defrișată pentru construirea unei autostrăzi înainte de COP30
Pădurea amazoniană, defrișată pentru construirea unei autostrăzi înainte de COP30